Consiliul Județean Cluj a aprobat un proiect de hotărâre care vine în sprijinul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului pentru extinderea Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”. Scopul este de a facilita accesarea de fonduri europene nerambursabile pentru construirea unui nou corp de clădire.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a subliniat importanța extinderii centrului, având în vedere numărul tot mai mare de pacienți care necesită îngrijiri paliative. „Persoanele aflate în situații medicale dificile au nevoie de îngrijire sporită, o atenție aparte și sprijin deplin, iar eforturile noastre comune urmăresc întocmai acest scop”, a declarat Alin Tișe.
Pentru a sprijini demersul Arhiepiscopiei, Consiliul Județean a aprobat darea în folosință gratuită, pe o perioadă de 49 de ani, a două terenuri, proprietate publică a județului, cu o suprafață totală de 2.285 mp. Această măsură a fost necesară pentru a permite Arhiepiscopiei să avanseze cu investiția de extindere a centrului, pentru care a identificat o sursă de finanțare europeană.

- Waves, festivalul din nord-vestul țării de care poate nu ai auzit încă: Muzica trap se va auzi în stațiunea 1 Mai. Petre Ștefan, Nouă Unșpe, Badd G și IDK printre artiștii confirmați
- Jaf ca-n filme la CTP Cluj: Detaliul care i-a trimis după gratii pe hoții cu cagule deși credeau că nu lasă urme
- Adio camioane de mare tonaj pe drumurile județene: Restricții dure în 10 noi zone din Cluj pentru protejarea asfaltului
- TIFF.25: Primele filme confirmate! Radu Jude și Pedro Almodóvar deschid lista avanpremierelor la ediția aniversară
- CTP Cluj-Napoca: Programul transportului public de Paște. Linii speciale pentru Noaptea de Înviere
Centrul „Sfântul Nectarie”: Un pilon al îngrijirii paliative în Transilvania
Consiliul Județean Cluj s-a implicat activ în înființarea Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”, încă din 2007, când a pus la dispoziție gratuit terenul necesar. Centrul, inaugurat în 2012, asigură asistență medicală, spirituală, psihologică și socială pacienților cu boli cronice progresive, în special oncologice, în stadii avansate. Centrul dispune de 48 de paturi pentru spitalizare continuă, farmacie, centru de zi, paraclis și sală de conferințe, oferind servicii complete de îngrijire, inclusiv asistență religioasă și psihologică pentru pacienți și familiile acestora.
Spune opinia ta despre acest subiect