O seară dedicată viitorului muzicii clasice românești, marți, la Colegiul Academic din Cluj - InstaNews Cluj
ACASĂ Evenimente și Timp Liber O seară dedicată viitorului muzicii clasice românești, marți, la Colegiul Academic din Cluj
Evenimente și Timp Liber

O seară dedicată viitorului muzicii clasice românești, marți, la Colegiul Academic din Cluj

Distribuie
Gradus ad Parnassum, academia Gheorghe Dima
Distribuie

„Gradus ad Parnassum II”: Tineri soliști ai Academiei „Gheorghe Dima” stralucesc alături de „Filarmonica de Stat Transilvania”

Astăzi, marți, 17 iunie, de la ora 19:00, la Colegiul Academic va avea loc concertul „Gradus ad Parnassum II”, un eveniment special dedicat promovării tinerelor talente din muzica clasică românească. Sub bagheta renumitului dirijor Theo Wolters, Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, îi va acompania pe tinerii soliști excepționali ai Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

Acest concert reprezintă o ocazie rară pentru studenții Academiei clujene de a cânta, în calitate de soliști, alături de una dintre cele mai prestigioase orchestre din țară și recunoscute la nivel internațional. Inițiativa „Gradus ad Parnassum II” este un act de responsabilitate culturală al Filarmonicii „Transilvania”, o investiție în viitorul muzicii clasice românești și o punte între generațiile de artiști. Scopul este sprijinirea formării unei elite artistice capabile să ducă mai departe valorile și excelența interpretativă.

Pentru tinerii soliști, această experiență este o reconfirmare a valorii și potențialului lor, dar și un semn clar că efortul, pasiunea și excelența le sunt recunoscute și apreciate. Este, totodată, o validare a capacității lor de a evolua spre o carieră artistică de cel mai înalt nivel, cu legitimitate și maturitate. Publicul este invitat să asculte performanțele acestor tineri artiști, rod al talentului, muncii susținute și unei îndrumări pedagogice de înalt nivel.

Biletele pentru concert pot fi achiziționate online de pe site-urile entertix.ro și myticket.ro. De asemenea, biletele sunt disponibile la Agenția de Bilete a Filarmonicii, situată în Piața Lucian Blaga, sau pot fi cumpărate cu o oră înainte de începerea concertului direct de la locul evenimentului, în limita locurilor disponibile.

Spune opinia ta despre acest subiect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *