Premieră în România: un investitor privat a construit o școală publică în cartierul Iris din Cluj-Napoca.
O investiție în valoare de 11,4 milioane de lei, care oferă elevilor din zonă o infrastructură modernă și dotări de ultimă generație.
O școală publică, dar construită de un investitor privat. Aceasta este o premieră la nivel național, iar Cluj-Napoca dă tonul unui parteneriat public-privat de succes. Primarul Emil Boc a inspectat clădirea, pe care a descris-o ca fiind „o școală de nota 10”, și a mulțumit tuturor celor implicați, de la constructor la directorul școlii.
„O premieră istorică în acest oraș. Pentru prima dată în România se dă în funcțiune o școală în regim public – privat. Un investitor privat a fost nevoit să construiască
o școală cu 300 de locuri pentru elevi și să o predea ulterior ca aceasta să devină publică. Asta facem la Cluj. Încercăm să îmbinăm interesul public cu cel privat.”
Emil Boc, primarul municipiului cluj-napoca
Noua școală, construită pe Bulevardul Muncii, este un model de sustenabilitate. Cu o valoare de 11,4 milioane de lei (fără TVA), investiția a fost realizată integral din fonduri private. Primăria a contribuit cu dotările, în valoare de 500.000 de lei, care includ 17 table interactive și 31 de calculatoare. Oferă condiții excelente pentru cei 388 de elevi care vor învăța aici. Clădirea are 16 săli de clasă, un laborator IT, o sală de sport modernă și un teren de sport cu nocturnă.

- Liceu nou în cartierul Borhanci, construit de la zero pentru 320 de elevi
- De la Cannes la TIFF 2026: „Minotaur” va fi proiectat la Cluj
- Waves Festival 2026: Line-up complet! Experiență muzicală totală la Băile 1 Mai: Lost Frequencies, James Hype, Jonas Blue, Mohombi, INNA, Celia și mulți alții
- Programul TIFF.25 a fost lansat: Peste 200 de filme și evenimente speciale la ediția aniversară
- Triumf european pentru Cluj: Castelul Bánffy din Răscruci a câștigat două mari premii pentru restaurare
Reprezentantul firmei de construcții, Chimu Căpușan, a menționat că au fost folosite „cele mai noi tehnologii”, inclusiv supraveghere video, sisteme de filtrare a aerului și iluminat inteligent. „Am folosit cele mai noi tehnologii: supraveghere video, sistem de irigații, filtrare a aerului astfel încât aerul viciat să fie înlocuit cu aer curat și filtrat, iluminat inteligent și sisteme moderne de control al temperaturii”, a precizat acesta.
La rândul ei, Marinela Marc, de la ISJ Cluj, a evidențiat nevoia unui spațiu nou pentru a acomoda numărul mare de elevi din zonă.
Spune opinia ta despre acest subiect