Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca vine în sprijinul fanilor care vor asista la partida de fotbal dintre CFR 1907 și FC Rapid, programată astăzi, 20 martie, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”. Pentru a facilita plecarea spectatorilor de la arenă spre domiciliu, programul de circulație al mai multor linii urbane va fi prelungit.
Decizia vine în sprijinul miilor de suporteri așteptați în tribune, oferind alternative rapide de deplasare din zona Gruia și din punctele centrale ale orașului către principalele cartiere.
Linii suplimentate
După finalul meciului, călătorii vor putea utiliza curse suplimentare pe următoarele trasee:
- Troleibuze: Linia 3 (îmbarcare din stația Cloșca) și Linia 4 (îmbarcare din stația Central).
- Autobuze: Liniile 9 și 35 (îmbarcare din stațiile Cloșca și Central).
- Tramvaie: Linia 101 (îmbarcare din stația Horea) și Linia 102 (îmbarcare din stația Facultatea de Litere).
- Hub-ul Educațional Borhanci: A fost inaugurat noul liceu și sala de sport, o investiție de 8,4 milioane de euro
- Floreștiul pe harta culturală a României: A fost inaugurată MuTRA- Galeria istorică a Transilvaniei
- A fost inaugurat noul Centru de Neurochirurgie și Patologie Cerebro-Vasculară al SCJU
- Lucrări de renovare la Librăria Universității din Cluj-Napoca: Ramele albe din lemn stratificat stârnesc discuții în zona ultracentrală
- Încă 12,24 kilometri de autostradă deschiși în România: Se circulă pe secțiunea Zimbor-Poarta Sălajului din Autostrada Transilvania
Opțiuni pentru transportul de noapte
Pe lângă aceste suplimentări, CTP Cluj-Napoca reamintește suporterilor că pot conta pe rețeaua obișnuită de noapte pentru conexiuni extinse:
- Linia 5 N: Traian Vuia – P-ța Gării;
- Linia 25 N: Unirii – Bucium;
- Linia 54 N: Zorilor – Grigorescu.
Programele complete de circulație și monitorizarea vehiculelor în timp real sunt disponibile pe site-ul oficial www.ctpcj.ro și prin aplicația gratuită de mobil Tranzy.
Spune opinia ta despre acest subiect