Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David a anunțat că planurile-cadru pentru liceu vor include un trunchi comun pentru toate filierele, aplicabil elevilor care vor începe clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027.
Aceste planuri vor avea o componentă fixă și una mobilă, oferind școlilor și elevilor flexibilitate în alegerea materiilor, iar scopul principal este ca elevii să dobândească competențele cheie necesare.
Scopul este să reușim ca cele opt competențe cheie despre care tot vorbim cu toții în spațiul public să fie cu adevărat competențe pe care liceenii să le dobândească”

David a subliniat importanța unei consultări publice serioase pentru aceste planuri-cadru, care vor fi detaliate și discutate în cadrul unor întâlniri naționale și online. Dacă feedback-ul va fi pozitiv, planurile vor fi adoptate până la sfârșitul lunii mai, urmând să se înceapă lucrul la programe. Ministrul a insistat pe necesitatea unei regândiri a curriculumului, fără influențe ideologice, pentru a asigura relevanța și calitatea conținuturilor educaționale.
Când și unde vor fi dezbătute propunerile
Dezbaterea națională presupune patru întâlniri cu prezență fizică, organizate în marile centre universitare începând de luna aceasta și până în martie, după cum urmează:
- București: 11 februarie
- Cluj-Napoca: 14 februarie
- Iași: 25 februarie
- Timișoara: 4 martie
După dezbaterile cu prezență fizică va fi organizată o dezbatere online, în data de 6 martie. Detalii despre locul și ora la care se vor desfășura dezbaterile urmează să fie comunicate oficial de Ministerul Educației.
Spune opinia ta despre acest subiect