Turneul Transylvania Open WTA 250 se desfășoară în fiecare an, la începutul lunii februarie, pe suprafață dură, la BTarena din Cluj-Napoca. Este cel mai important turneu de tenis feminin din România care aduce jucătoare din top 100 mondial și multe jucătoare din România
Despre Transylvania Open
Începând din 2021, Transylvania Open se desfășoară la Cluj-Napoca, România. BTarena găzduiește acest turneu WTA 250 pe terenuri dure indoor. Jucătorii români se mândresc cu performanțele lor în acest turneu, ajungând deseori în finalele competițiilor de simplu.Pe măsură ce tenisul feminin câștigă popularitate, jucătoarele au ocazia să își lase amprenta în acest decor unic din Europa Centrală.Timp de doi ani consecutivi, 2022–2023, Transylvania Open a fost ales de jucătoare cel mai bun turneu din lume la categoria WTA 250.
Tabloul principal Transylvania Open 2025
- Anastasia Potapova (RUS)
- Katerina Siniakova (CZE)
- Peyton Stearns (SUA)
- Anhelina Kalinina (UCR)
- Jessica Bouzas Maneiro (SPA)
- Olga Danilovic (SRB)
- Elisabetta Cocciaretto (ITA)
- Viktoriya Tomova (BLG)
- Mayar Sherif (EGIPT)
- Alycia Parks (SUA)
- Varvara Gracheva (FRA)
- Sorana Cîrstea (ROU)
- Julia Grabher (AUS)
- Arantxa Rus (NED)
- Anna Blinkova (RUS)
- Lucia Bronzetti (ITA)
- Laura Siegemund (GER)
- Suzan Lamens (NED)
- Caroline Dolehide (SUA)
- Irina-Camelia Begu (ROU)
- Jaqueline Cristian (ROU)
- Simona Halep – Wild Card
- Ana Bogdan – Wild Card
- Elena-Gabriela Ruse – Wild Card
- Jodie Burrage – Wild Card
- Viktorija Golubic – Special Exempt
+ 6 jucătoare din calificări

Cum poți să vezi GRATIS, din tribună, meciuri din cadrul Transylvania Open
Transylvania Open este un turneu care se desfășoară pe parcursul a 10 zile, iar în primele 2 zile are loc etapa calificărilor. Astfel, pentru etapa calificărilor, organizatorii turneului pun la dispoziție bilete cu acces gratuit.
În fiecare an, accesul în zilele de calificări este gratuit, însă va fi necesar un bilet cu valoare 0, care poate fi cumpărat online sau de la casa de bilete de la BTarena.
Mai mult decât atât, 10 norocoși aflați în sală la meciurile din calificări vor câștiga câte 2 bilete pentru una dintre primele 3 zile ale turneului, la alegere. Cei 10 norocoși vor fi cei care vor reuși să prindă mingile aruncate în sală de către una dintre câștigătoarele unui meci din ziua respectivă.
Spune opinia ta despre acest subiect