Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) caută un nou director general pentru filiala din Cluj, dar și pentru celelalte structuri teritoriale din țară. Concursul național vizează ocuparea funcțiilor de conducere la nivelul tuturor celor 43 de case județene, având ca miză reformarea și profesionalizarea managementului din sistemul public de sănătate.
Candidații care doresc să preia conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Cluj își pot depune dosarele până la data de 4 iunie. Conform calendarului oficial, validarea documentelor se va finaliza pe 9 iunie, iar eventualele contestații vor fi soluționate între 10 și 11 iunie. Proba scrisă a concursului este programată pentru 18 iunie, fiind urmată de interviul decisiv din 23 iunie. Miza locală este una uriașă, având în vedere că filiala clujeană gestionează anual fonduri majore, decontând serviciile medicale pentru unul dintre cele mai mari centre universitare și spitalicești din România.
Ce schimbări pregătește CNAS în structurile județene
Președintele CNAS, Horațiu Moldovan, a subliniat că acest demers face parte dintr-un proces amplu de eficientizare a resurselor umane, menit să elimine ingerințele politice. Evaluarea noilor directori, inclusiv a celui care va prelua mandatul la Cluj-Napoca, se va face strict pe baza unor criterii obiective de performanță. Ulterior, restructurările vor viza și eșaloanele inferioare ale instituțiilor, scopul fiind acela de a opri practica prin care statutul de funcționar public garantează o funcție de conducere pe viață. Instituția centrală intenționează să atragă medici, farmaciști, economiști și specialiști IT experimentați, renunțând la modelul funcționarului polivalent.
- Hub-ul Educațional Borhanci: A fost inaugurat noul liceu și sala de sport, o investiție de 8,4 milioane de euro
- Floreștiul pe harta culturală a României: A fost inaugurată MuTRA- Galeria istorică a Transilvaniei
- A fost inaugurat noul Centru de Neurochirurgie și Patologie Cerebro-Vasculară al SCJU
- Lucrări de renovare la Librăria Universității din Cluj-Napoca: Ramele albe din lemn stratificat stârnesc discuții în zona ultracentrală
- Încă 12,24 kilometri de autostradă deschiși în România: Se circulă pe secțiunea Zimbor-Poarta Sălajului din Autostrada Transilvania
Care sunt așteptările de la viitorii manageri din sănătate
Printre prioritățile strategice anunțate se numără consolidarea departamentului IT, esențial pentru gestionarea platformelor naționale care dau adesea erori în cabinetele medicilor clujeni, dar și întărirea structurilor de audit și prevenire a fraudelor. De asemenea, va fi înființat un nou departament de farmacoeconomie. Conducerea CNAS caută lideri proactivi, capabili să gestioneze bugete complexe și să arate empatie față de pacienți. Horațiu Moldovan a punctat că sistemul are nevoie de profesioniști care „caută soluții la probleme, nu probleme la soluții”, capabili să lucreze eficient în condiții de stres și să fie la curent cu inovațiile internaționale din domeniul medical.
Spune opinia ta despre acest subiect