Dacă nu la Cluj, atunci unde? Cetățenii județului sunt campioni la digitalizare - InstaNews Cluj
ACASĂ Administrație și Politică Dacă nu la Cluj, atunci unde? Cetățenii județului sunt campioni la digitalizare
Administrație și PoliticăEducație și Inovare

Dacă nu la Cluj, atunci unde? Cetățenii județului sunt campioni la digitalizare

Distribuie
digitalizare cluj e1738457131432-instanewscluj
Distribuie

A fost făcută o evaluare a aplicației ,,Ghișeul Unic”, gestionată de către Consiliul Județean, în urma căreia a rezultat că în acest an, au fost procesate 2.222 de cereri prin intermediul aplicației „Ghișeul Unic,” o creștere de peste 270% comparativ cu 2023, când au fost rezolvate 819 cereri.

Timpul mediu de soluționare a unei cereri depuse online a scăzut în 2024 cu 25% față de anul precedent, ajungând la 12 zile, sub obiectivul de maxim 14 zile stabilit de Consiliul Județean. Majoritatea cererilor, adică 83,44%, au fost legate de urbanism – autorizații de construire și certificate de urbanism.

UNDE MAI POT FI FOLOSITE SERVICIILE DIGITALE

În 2023, au fost digitalizate și implementate noi categorii de cereri pentru diverse servicii oferite de Consiliul Județean și entitățile asociate, inclusiv: cereri de închiriere spații în cadrul Cluj Arena, cereri avize Compania de Apă Arieșul Turda SA, cereri pentru materiale de promovare turistică, cereri de ghidaj turistic, cereri de verificare eligibilitate GUEE, cereri aviz operator salubritate Supercom. Acestea se adaugă altor categorii de documente deja digitalizate, precum certificatele de urbanism, autorizațiile de construire, cererile pentru lucrări în proximitatea drumurilor județene și solicitările pentru finanțări nerambursabile de la Consiliul Județean Cluj.

,,Vom continua să dezvoltăm această platformă prin adăugarea unor noi tipuri de cereri, atât pentru serviciile Consiliului Județean, cât și pentru alte instituții avizatoare.” a spus Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

alin tise-instanewscluj

Președintele Consiliului Județean a mai spus că această inițiativă, începută în anul 2022, a adus numeroase beneficii precum simplificarea procedurilor administrative și reducerea semnificativă a timpului alocat rezolvării problemelor.

Spune opinia ta despre acest subiect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *