Cu un progres de 95%, noua arteră de circulație esențială pentru legătura dintre Autostrada Transilvania și DN1, se va deschide traficului în luna iulie, cu o întârziere de 5 luni.
Drumul Expres Tureni – Cluj-Napoca, o legătură vitală între Autostrada Transilvania și DN1, va fi deschis circulației în luna iulie a acestui an, conform anunțului făcut de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Progresul fizic al lucrărilor a atins deja 95%
Deși inițial Asociația Pro Infrastructură estima finalizarea proiectului la sfârșitul lunii iunie, iar directorul general al Companiei de Drumuri, Cristian Pistol, anunțase un termen prelungit tot pentru iunie 2025, se pare că deschiderea va avea loc abia în luna iulie.
Între 5-7 iulie să fie dat în trafic
Directorul dRDP cluj
”Noi am încercat să menținem ritmul lucrărilor și cred că o să reușim între 5 și 7 iulie să fie dat în trafic. Dacă nu era acea lună de ploi, când nu s-a mai putut turna asfalt, probabil era la 1 iulie deschiderea. În momentul în care vom da drumul la circulație vor mai fi liucrările conexe la rigole și taluzuri în afara părții carosabile”, potrivit directorului DRDP Cluj, Eugen Cecan.
Termenul inițial de finalizare a contractului era februarie 2025, având în vedere cele 18 luni de execuție directă prevăzute în contractul semnat pe 28 iulie 2023.
- Liceu nou în cartierul Borhanci, construit de la zero pentru 320 de elevi
- De la Cannes la TIFF 2026: „Minotaur” va fi proiectat la Cluj
- Waves Festival 2026: Line-up complet! Experiență muzicală totală la Băile 1 Mai: Lost Frequencies, James Hype, Jonas Blue, Mohombi, INNA, Celia și mulți alții
- Programul TIFF.25 a fost lansat: Peste 200 de filme și evenimente speciale la ediția aniversară
- Triumf european pentru Cluj: Castelul Bánffy din Răscruci a câștigat două mari premii pentru restaurare
Acest proiect reprezintă primul contract major de infrastructură pentru asocierea de constructori Dimex-Con-A. Valoarea contractului se ridică la 562,61 milioane lei (fără TVA) și este finanțat prin Programul Transport (PT). Lucrările au demarat în toamna anului 2023.
5km drum expres și 10km drumuri legătură
Drumul Expres Tureni – Cluj-Napoca are o lungime de 5 kilometri pe traseul principal, la care se adaugă 10 kilometri de bretele ale nodurilor rutiere de la DN1 și Autostrada A3. Odată deschis, acesta va fi al doilea drum expres din Transilvania, după Drumul Expres Oradea – Borș II, contribuind semnificativ la fluidizarea traficului și la îmbunătățirea conectivității în regiune.
Spune opinia ta despre acest subiect