Nicusor Dan critică proiectele Primăriei Cluj-Napoca, liberalul Ovidiu Cîmpean iese la atac: ,,Să luați notițe" - InstaNews Cluj
ACASĂ Administrație și Politică Nicusor Dan critică proiectele Primăriei Cluj-Napoca, liberalul Ovidiu Cîmpean iese la atac: ,,Să luați notițe”
Administrație și Politică

Nicusor Dan critică proiectele Primăriei Cluj-Napoca, liberalul Ovidiu Cîmpean iese la atac: ,,Să luați notițe”

Distribuie
image editor output image 2070460673 1741549042054-instanewscluj
Distribuie
Nicușor Dan a criticat administrația locală din Cluj-Napoca, acuzând lipsa unei strategii și susținând că orașul este „sufocat”. Totuși, aceste declarații au fost întâmpinate cu replici din partea liberalului Ovidiu Cîmpean care subliniază problemele din București, oraș pe care îl administrează de patru ani, inclusiv lipsa unei strategii de dezvoltare urbană și blocarea fondurilor europene.

Nicușor Dan a lansat campania electorală la Cluj-Napoca cu un atac direct la adresa administrației locale, exprimându-și nemulțumirea față de ceea ce el a numit „lipsa de strategie” și „sufocarea orașului”.

Ce acuzații a făcut Nicușor Dan

„Cluj-Napoca s-a dezvoltat în ultimii ani mult în jurul industriei de IT. Dar statul nu s-a concentrat pe a stimula industriile cu mare valoare adăugată care să ne facă competitivi global. Cluj-Napoca este un oraș bogat dar care nu a avut o dezvoltare urbană care să reducă costul vieții și care îl face să fie azi un oraș sufocat. Nu a prioritizat acele măsuri de infrastructură, șoseaua de centură, și de dezvoltare urbană, care să diminueze principală problemă, care este cea a traficului – la fel ca și la București.” a spus primarul Capitalei

Reacțiile PNL Cluj nu au întârziat să apară

Într-o postare pe o rețea de socializare, deputatul Ovidiu Cîmpean a subliniat contradicțiile din discursul primarului Bucureștiului, amintind că administrația pe care o conduce de patru ani nu a reușit să aprobe un plan de dezvoltare urbană pentru Capitală. De asemenea, blocarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) a dus la stagnarea proiectelor finanțate din fonduri europene, iar primarii de sector se plâng de lipsa colaborării cu Primăria Generală. În plus, în București nu există încă o strategie integrată de dezvoltare urbană, iar Planul de Acțiune Climatică încă așteaptă adoptarea.

image editor output image355265312 17415489461862413411465768505111-instanewscluj

În loc să învețe din proiectele de succes ale Clujului, Nicușor Dan este acuzat că a ales să se întâlnească cu Vasile Dâncu, în încercarea de a face jocuri politice de culise, punând în umbră transparența pe care o promovează în campania sa.

De asemenea, Ovidiu Cîmpean a sugerat că, în loc să caute motive de atac, ar fi fost mai util ca Nicușor Dan să studieze proiectele realizate în Cluj și să învețe cum se atrag fonduri europene și se implementează proiecte de dezvoltare urbană durabilă.

Dacă tot ați venit la Cluj, poate ar fi mai util să faceți un tur al proiectelor realizate aici și să luați notițe despre cum se atrag fonduri europene și cum se implementează proiecte de dezvoltare urbană durabilă.

Ovidiu Cîmpean, deputat pNL

În final i-a recomandat primarului Bucureștiului să livreze rezultate înainte de a critica alte orașe din România. „Dacă vreți să vorbiți despre dezvoltare urbană, începeți prin a livra rezultate!”

Spune opinia ta despre acest subiect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *