„ReThinking Someș” și „Revitalizarea Parcului Feroviarilor” concurează pentru cel mai prestigios premiu de arhitectură la nivel european
Abordarea inovatoare a Clujului în materie de revitalizare urbană a fost reconfirmată la cel mai înalt nivel european. În acest an, două proiecte majore implementate în oraș au fost nominalizate la prestigiosul EU Prize for Contemporary Architecture – Mies van der Rohe Awards, considerat cel mai important premiu de arhitectură din Europa.
Nominalizările evidențiază succesul orașului în transformarea spațiilor publice și în utilizarea finanțării europene pentru proiecte de impact. Cele două proiecte sunt:
ReThinking Someș | Studio PRÁCTICA, Planwerk, Miriam Garcia Acesta reprezintă unul dintre cele mai ample proiecte de revitalizare urbană din Cluj-Napoca, bazat pe conceptul „reîntoarcerea orașului cu fața la râu”. Proiectul vizează modernizarea malurilor Someșului, transformând zona într-un spațiu accesibil și atractiv pentru cetățeni.

Revitalizarea Parcului Feroviarilor | Vlad Sebastian Rusu Birou de Arhitectură & Studio 82 Investiția contribuie la extinderea spațiilor verzi cu funcțiuni multiple pentru comunitate și consolidează culoarul verde-albastru de-a lungul râului Someș. Parcul Ferovilarilor a fost readus la viață printr-un proiect care îmbină funcționalitatea cu estetica.
- Hub-ul Educațional Borhanci: A fost inaugurat noul liceu și sala de sport, o investiție de 8,4 milioane de euro
- Floreștiul pe harta culturală a României: A fost inaugurată MuTRA- Galeria istorică a Transilvaniei
- A fost inaugurat noul Centru de Neurochirurgie și Patologie Cerebro-Vasculară al SCJU
- Lucrări de renovare la Librăria Universității din Cluj-Napoca: Ramele albe din lemn stratificat stârnesc discuții în zona ultracentrală
- Încă 12,24 kilometri de autostradă deschiși în România: Se circulă pe secțiunea Zimbor-Poarta Sălajului din Autostrada Transilvania
Ambele proiecte nominalizate sunt rezultatul Concursurilor de soluții organizate de Primăria Cluj-Napoca în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România Filiala Transilvania, o metodă de lucru care promovează calitatea arhitecturală și urbanistică.
De asemenea, Primăria a pus un accent deosebit pe consultarea publică, investițiile fiind prezentate și dezbătute cu cetățenii în cadrul evenimentelor CIIC – Centrul de Inovare și Imaginație Civică, pe lângă procesele obișnuite de consultare.
Succesul din acest an vine în continuarea aprecierii primite și pentru alte obiective din oraș. În 2024, Turnul Pompierilor Centru de Cultură Urbană Cluj a fost, de asemenea, nominalizat la EU MIES Awards, confirmând tendința ascendentă a arhitecturii clujene pe plan internațional.
Spune opinia ta despre acest subiect